CGMB a respins construirea unui bloc pe locul în care a fost școala în care a învățat Mircea Eliade

CGMB a respins construirea unui bloc pe locul în care a fost școala în care a învățat Mircea Eliade
Publicat: 29/02/2016, 20:20

Potrivit proiectului de hotărâre respins în cadrul ședinței CGMB, pe strada Mântuleasa nr. 7-9 ar fi trebuit să fie construit un imobil cu înălțimea maximă de 25 de metri. Imobilul ar fi trebuit să fie ridicat, potrivit proiectului, într-o zonă istorică a Bucureștiului și ar fi urmat să fie un ansamblu multifuncțional care să cuprindă spații destinate comerțului, locuințe, birouri și zone de alimentație publică.

Astfel, la parterul imobilului ar fi trebuit să fie organizate activități de comerț, servicii și administrație publică, în timp ce deasupra ar fi urmat să fie amenajate locuințe, birouri și spații de servicii, după cum se arată în proiectul de hotărâre. De asemenea, inițiatorul proiectului – SC Leader Properties – preciza că va amenaja și spații verzi.

Imobilul ar fi urmat să fie construit în ansamblul de arhitectură de pe strada Mântuleasa, care figurează pe lista monumentelor istorice din anul 2010. Zona analizată prin acest PUZ este delimitată de străzile Mântuleasa, Paleologu, Negustori și Romulus. Proiectul a mai fost în dezbaterea Consiliului General al Municipiului București și a determinat protestele mai multor ONG-uri.

În această zonă s-a aflat școala în care a învățat filosoful Mircea Eliade.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
De ce oamenii nu zâmbeau în fotografii, în urmă cu 100 de ani. Care e...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Regulă în România pentru toți șoferii care fac ITP. Legea pe care scrie suspendare plăcuțe...
Edward Sanda și Cleopatra Stratan, la 3 ani de căsnicie. „Nimeni nu știa, era o...
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum a reușit Emily Burghelea să aibă doi copii deși are probleme cu infertilitatea: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Șomajul scade ușor la nivel global în 2024, însă piața muncii rămâne „inegală”
×